miercuri, 13 iunie 2012





                                   CAPITOLUL    V










    În cortul său,  regele fără inimă  depăna în minte povestea unei victorii închipuite. Sub cerul smolit se auziră comenzi  şi începu forfota. Puţin după miezul nopţii, convoiul se puse în mişcare. Pe măsură ce înaintau, vântul şi ploaia se înteţeau. Cavalerii trecură destul de greu pe malul opus. Atunci, ca la un semn, se porni urgia:suliţe lungi de foc sfâşiau norii izbindu-se cu zgomot înfricoşător de tot ce găseau în cale, apele cădeau şuvoi din înalturi , undele fluviului se ridicau înspumate înghiţind oameni şi cai cuprinşi de spaimă, văzduhul mugea prelung, pământul se cutremura. 
După ce ultimul supravieţuitor a atins ţărmul, totul se potoli ca prin farmec. Uzi, înfriguraţi, sleiţi de puteri oamenii se târau la adăpostul pădurii. Se strânseră grupuri-grupuri  încălzindu-se cu propriile trupuri. Pe rând, după ce îşi mai veneau în fire, ajutau camarazii veniţi din urmă. Până către prânz se ocupară în tăcere de cai, arme, straie, hrană şi se făcu socoteala pierderilor.












"...apele cădeau şuvoi din înalturi..."


   
  Rând pe rând comandanţii dădeau raportul:
-             Avem pierderi mari…
-             Cam tot al zecelea soldat şi servanţii lor cu tot ce era pe burdufuri.
-             Hrana s-a terminat…
-             Am pierdut şi cai dar ne vom descurca…
-          M-da…, rosti gânditor Geroll , s-au dus mulţi… Să fie adus valahul! strigă el către străji. Apoi continuă : Dar am rămas destui cât să ne atingem scopul. Să nu-l scăpaţi din ochi pe şarpele ăsta  şi dacă bănuiţi că ne întinde o cursă, scurtaţi-l de cap.
Redan văzu de la distanţă că nu era aşteptat cu prietenie. Prinse a face plecăciuni însoţite de urări şi laude exagerate:
-             Să ai viaţă veşnică, preamărite Rege! Să conduci aceşti viteji…
-             Ajunge! Soarta mea este scrisă în Cărţile Zeilor. Tu însă, ai face bine să spui adevărul dacă ţii să mai trăieşti. Apropie-te! Vreau să aflu tot: locuri, drumuri, pericole, ascunzişuri…Tot, ai înţeles?
După voia Înălţimii Tale, răspunse acesta şi mai făcu o temenea , prilej cu care luă un ciot de ram ce-i venise la îndemână. Înlătură cu talpa uscăturile de pe o porţiune de pământ , făcu câteva cruci , cercuri şi linii pe care le luă la rând:
-              Aici suntem acum. În partea asta, spre Răsărit , este Cetatea de Scaun a Domnitorului . Aici sunt Munţii de Aur . Pentru a ajunge la ei trebuie să facem un ocol prin Mlaştina Vrăjitoarelor după care urcăm către  miazănoapte . Ca să răzbim prin noroiul plin de lipitori vom înfăşura picioarele noastre şi ale cailor cu cârpe.  Mai sunt şerpi veninoşi, locuri care înghit un om într-o clipită şi altele unde aerul se aprinde numai cât loveşti două pietre de sare scânteia. Călcaţi numai pe urmele mele, nu vă abateţi şi nu aprindeţi făclii. Drumul este anevoios. Dacă pornim pe la chindie , am putea ajunge la revărsatul zorilor pe grinduri.
-   Altă cale nu mai este?... Doar balta asta puturoasă? întrebă generalul Zamur.
-   Apele fluviului s-au umflat în primăvară de la zăpezile topite, de la ploi şi s-au revărsat. Mare parte din ţărm este ca un terci moale plin de lighioane flămânde.
-           Înştiinţaţi oamenii despre tot ce aţi auzit aici şi pregătiţi cele necesare. La semnalul meu, să fiţi gata de drum,le ordonă Geroll. Redan,cu tine mai am de vorbit.
După ce cavalerii se depărtară, regele întrebă:
-           Spune, Redan… este mult aur în munţii aceia?
-           Mult! L-am văzut, l-am pipăit…
-           Şi…aveţi ,  voi, un meşter aurar numit Artizanul Lunii,  aşa cum s-a dus vestea în Krollia?
-           Trăieşte singur acolo, în munţi, departe de lume. Am auzit şi eu de la bătrâni că ar fi făcut din aurul acesta deosebit un copil atât de frumos încât Luna se oprea în loc să-l admire. De la asta îi vine şi numele. Se mai spune că a fost dăruit cu har  şi tot ce iese din mâna lui pare viu.
      „Trebuie să-l  găsesc pe omul acesta”  îşi zise Geroll.  „Cu orice preţ. Nu mai e    mult… Voi înfrânge blestemul Zeilor şi voi fi om întreg…”  
Plăsmuirile minţii îl purtau deja în alte locuri, într-un alt timp.
       




 *
Redan, căpeteniile şi în urma lor grosul armatei se puseră în mişcare. Se înnopta.  Pădurea le apăru în faţă ca zidul unor ruine bântuite. Înaintau cu grijă în apa nu prea adâncă , printre sălcii noduroase, strâmbe, scorburoase. Sub  razele palide ale Lunii , păreau monştri hidoşi cu guri ameninţătoare. Noroiul cleios le împiedica picioarele. Umezeala, pătrunsă până la piele se împreuna cu sudoarea efortului. Atrase de miros , insectele se adunau să se adape cu sânge cald. Caii sforăiau nervoşi. Oboseala nopţii trecute , pânda continuă, atacurile unor duşmani fără chip îi împingeau pe mulţi la vorbă :
-       Să aprindem o torţă, poate fumul va alunga…
-         Nu! Vrei să ardem de vii? se împotrivi altul speriat.
-  Ceva mi s-a lipit de spate…Sub tunică…Ah!Ce durere…
-   Întoarce-te, să văd. Cred că e o lipitoare. Se ţine bine…
-  Desprinde-o cu lama pumnalului, îl sfătui careva din preajmă.
În spatele convoiului se iscă zarvă mare. Glasuri disperate cereau ajutor. Comandantul cetei de tălpaşi ajunse cât putu de repede, abia răsuflând:
-       Linişte! Ce se întâmplă aici ?
Două trupuri se zbăteau printre mii de tentacule hulpave.
-     …i s-au desprins legăturile de la picioare…, răzbi o voce din vacarmul ce se potolea treptat.
-     Pleacă! Lasă-l, nu mai poate fi salvat, ordonă şeful .
-  E fratele meu, mezinul. Era în grija mea…Ajutaţi-mă!
O luminiţă şovăi câteva clipe dar prinse putere şi destrămă bezna din jurul celor doi nefericiţi.
-   Stinge făclia aia blestemată! Vrei să pierim prosteşte pentru unul singur?
Apa mocirloasă bolborosi în câteva locuri şi o undă albăstruie de foc se năpusti învăluind tot ce găsea în cale-i. Bubuitura care urmă mai seceră câteva vieţi şi îşi anunţă triumful până departe. Cavalerii se opriră nedumeriţi , curioşi să afle ce s-a petrecut.



-       Ce a fost asta?  întrebă mânios Geroll.
-   Ce să fie , regele meu? răspunse valahul. Careva a aprins o scânteie, un foc. V-am prevenit… Nu vă opriţi dacă nu vreţi să ne afundăm , să ajungem hrana jivinelor ăstora.
-  Menthal, trimite vorbă căpitanilor  să fie reluat marşul.
Un mesager se întoarse cu veşti rele:
-       Doi cai şi şase oameni au pierit în nisipurile mişcătoare. Câţiva au încercat să-i scoată cu funii , burdufuri , suliţe si ce mai aveau la
îndemână dar  pericolul era mare şi s-au retras. Încă unul , muşcat de şarpe , a căzut din picioare .
Geroll asculta tăcut, cu privirea spre partea lumii unde se afla speranţa sa.



-            Ne apropiem de grinduri, anunţă Redan. Smârcurile astea sunt înşelătoare. Vom ţine drumul cât mai aproape de sălcii chiar dacă ne vor năpădi ţânţarii. Decât să ne simtă străjile… Oricum, pe acolo e mai sigur. Spre dreapta se ridică un colnic împădurit , numai bun pentru popas.
 Pâcla dimineţii se risipea. Frunzişul se legăna în bătaia vântului descoperind ici şi acolo petice de cer senin.  Părea să fie vreme bună, ceea ce îi mai întări sufleteşte şi în cele din urmă, ajunseră să se bucure de odihnă.
  La amiază, după inspecţia trupelor , suita regală se retrase în cortul decorat  cu blazon, ciucuri şi fireturi de aur. Geroll vorbi primul:
-  Avem destule pierderi. Merindele s-au terminat. M-am gândit să continuăm înaintarea pe două fronturi. Noi, cu o escortă formată din cei mai destoinici luptători ne vom deplasa către ţinta noastră. Restul armatei sub conducerea generalului Zamur va hărţui oastea valahă pentru a ne acoperi dar şi pentru refacerea proviziilor. Tu , Redan, cunoşti oamenii , obiceiurile şi  ţinuturile . Daţi-i un cărbune…  Să-mi arăţi aici ,  pe bucata asta de ţesătură , toate  drumurile sigure, vămile de ocolit, locurile bogate, bune de pradă şi cele prielnice refugiului. Şi…ia seama! Am pus temei pe spusele tale de două ori. Şi de fiecare dată am plătit din greu, cu vieţile multor supuşi. N-am văzut picior de om şi cu toate acestea, dintre noi au murit cât într-o bătălie aprigă cu un duşman numeros.
-  Înălţimea Ta, drumuri sigure nu sunt. Pretutindeni cineva sau ceva veghează: vieţuitoarele, apele, pietrele şi chiar vântul… Toate duhurile ascultă de principele Vlad şi îl slujesc. Cum altfel să ştie de cârteli, de urzeli, de furtişaguri ori năvăliri?
-  Basme. Născociri de femei sperioase , îi tăie vorba Zamur.
-  Dar vijelia?...Dar bestiile din mlaştină?... Dar…
-  Încetează flecăreala şi arată  ce ţi-am cerut!
  Din tonul aspru al regelui, Redan pricepu că e vremea să treacă la fapte.


2 comentarii:

  1. Buna ziua,
    Imi cer scuze ca va deranjez, insa va scriu pentru a va propune un schimb de linkuri. Daca doriti sa faceti un schimb cu http://bancuri.iasi365.com/ lasati-mi un comentariu sau trimiteti-mi un mail la corcosan@yahoo.com cu titlul pe care il doriti si linkul. La mine titlul e Bancuri iar linkul http://bancuri.iasi365.com
    O zi buna va doresc

    RăspundețiȘtergere
  2. Salut!
    Ai un blog interesant. Te astept pe la mine http://filmandotherstories.blogspot.se/.
    Un an nou fericit iti doresc!

    RăspundețiȘtergere